Ce inseamna sa fii persan? Despre identitate, cultura si psihoterapie
Montesquieu întreba „Ce înseamna sa fii persan?”, în Scrisorile persane publicate în anul 1721. Prin cele doua personaje de rang nobil care pleaca din Persia pentru o lunga vizita în Franța, el a pus în discuție identitatea individuala, unica fiecarei persoane, în raport cu cea culturala, care influențeaza prin limbaj, valori și credințe. Ne putem întreba ce e mai important: viața intrauterina, copilaria, efectul mediului asupra biologicului și bagajul genetic, toate specifice fiecarei persoane asemenea unei amprente, sau influența societații sau comunitații în care traim, valorile comune și tradițiile?
Montesquieu nu vine și cu un raspuns; sigur, intenția lui era ca parte din mesaj sa fie (și) o critica a politicii vremurilor respective. Dar nici nu este necesar acest raspuns, pentru ca ne putem da seama ca fiecare element în parte are importanța sa, iar proporția lor este fluida și inexacta tocmai prin modul în care interacționeaza între ele.
Din perspectiva psihologiei individuale, nu ne îndepartam de acest mesaj. Pentru Alfred Adler, fondator al psihologiei individuale la începutul secolului al XX-lea, societatea era la fel de valoroasa ca individul, la fel și influența reciproca. De altfel, identitatea individuala nu poate fi separata de cea culturala. Intervalele de normalitate în comportamentul și convingerile individuale sunt și ele trasate cultural, la nivelul comunitații în care persoana se regasește. Abordarea holista a psihoterapiei individuale se uita cu precadere la ansamblul societații, simultan cu ansamblul individului, ca un întreg fiecare.
În consecința, și interesul social (comunitar) al unei persoane este în strânsa legatura cu nivelul de conectare cu mediul înconjurator. Întorcându-ne la povestea lui Montesquieu, unul dintre cei doi nobili aflați în Franța este foarte receptiv la nou-întâlnita cultura și începe sa adopte anumite tipare de gândire și comportamente; cel care îl însoțește își pune la rândul sau anumite credințe la îndoiala. Mediul poate influența și pozitiv, și negativ și este asimilat sau filtrat prin lentila celui ce viețuiește și-l experimenteaza. Acest determinism „moale” ne spune ca nu suntem imuni la mediu, dar avem și puterea, și responsabilitatea de a trece acești stimuli printr-un filtru care sa ne permita sa devenim mai îmbogațiți informațional, emoțional și mai orientați catre ceilalți; o imagine utopica, ideala, dar care nu e complet nerealizabila.
Autoanaliza este un mod facil de a descoperi anumite moduri în care operam. Folosind exemplul nobililor persani, interacționând cu alte culturi, avem posibilitatea de a reflecta asupra credințelor noastre. Cu toate astea, analiza ghidata prin psihoterapie ramâne cea mai eficienta metoda sa înțelegem nucleul identitar cu ajutorul caruia care ne mișcam în viața, indiferent de cum a fost el format. În definitiv, modurile în care operam pot fi atât utile, cât și neutile, în funcție de cum alegem sa le folosim.
Foto de Matheus Viana pe Unsplash
